Intrarea în legalitate și intabularea anexelor gospodărești și a garajelor

Anexa nr. 1 la cod definește anexele gospodărești ca fiind construcții definitive sau temporare situate în curtea gospodăriilor individuale, care servesc activităților specifice și complementare locuirii. Enumerarea din definiție este cea care contează practic: bucătării de vară, grajduri pentru animale mari, pătule, magazii, depozite, garaje, sere, solarii, piscine și alte construcții complementare locuirii.

Definiția are însă două condiții pe care merită să le citești atent, pentru că nu orice garaj le bifează: construcția trebuie să fie situată în curtea gospodăriilor individuale, iar enumerarea de mai sus este introdusă prin „de regulă, în mediul rural". Garajul din curtea casei intră fără discuție; o boxă de garaje ridicată pe terenul unui bloc nu este o anexă gospodărească.

Distincția contează mai puțin decât pare, pentru că art. 301 alin. (2) enumeră trei lucruri deodată: anexe ale locuințelor, anexe gospodărești sau anexe ale exploatațiilor agricole. Un garaj care servește o locuință intră în prima categorie chiar dacă nu îndeplinește condiția curții gospodăriei. Reține totuși că „anexă a locuinței" nu este definită nicăieri în cod, spre deosebire de „anexă gospodărească" — încadrarea o face deci primăria, iar dacă situația ta e la limită cere-o în scris prin certificatul de urbanism, înainte să comanzi expertize.

Codul mai definește distinct anexele gospodărești ale exploatațiilor agricole: construcții provizorii cu regim de înălțime parter, de maximum 200 mp, situate în zone izolate din extravilan, pentru mașini agricole, utilaje, ateliere, scule sau animale. Ele urmează același traseu, dar cu praguri diferite — pentru regularizare limita rămâne 150 mp de suprafață construită desfășurată.

Verifică încadrarea înainte de orice altceva. O construcție care nu e nici anexă a locuinței, nici anexă gospodărească, nici anexă a exploatației agricole — un depozit comercial, un atelier de producție, o construcție de închiriat — iese din regimul permanent și îi rămâne doar fereastra de un an.

Cele patru situații de mai jos duc la patru dosare complet diferite, cu instituții diferite și costuri care nu se compară. Cel mai frecvent mod de a pierde bani și luni de zile este să pornești pe traseul greșit — de exemplu să comanzi expertize tehnice pentru o anexă care s-ar fi intabulat cu un certificat de atestare fiscală.

Harta de mai jos parcurge fiecare traseu pas cu pas, cu instituția la care mergi, documentul cu care pleci și temeiul legal din cod.

• Anexa are autorizație de construire, dar nu apare în cartea funciară — traseu pur administrativ și cadastral;
• Anexa a fost ridicată fără autorizație, dar înainte de 1 august 2001 — se intabulează fără autorizație, cu certificat de atestare fiscală;
• Anexa a fost ridicată fără autorizație (sau altfel decât spunea ea) după 1 august 2001 — autorizație de regularizare;
• Anexa nu este încă ridicată — notificare sau autorizație de construire, în funcție de mărime și de amplasament.

Art. 301 alin. (1) formulează regularizarea ca pe o obligație, nu ca pe o favoare: dacă s-au realizat lucrări cu nerespectarea autorizației de construire sau în absența acesteia, titularul lucrării are obligația de a solicita emiterea unei autorizații de regularizare de la autoritatea care ar fi emis autorizația de construire.

În regimul permanent, autorizația se poate emite doar pentru trei categorii: locuințe unifamiliale cu regim de înălțime parter sau parter și etaj, cu suprafață construită desfășurată de maximum 150 mp, care nu sunt monumente istorice și sunt situate în afara zonelor de protecție a monumentelor și a zonelor construite protejate; anexe ale locuințelor, anexe gospodărești sau anexe ale exploatațiilor agricole de maximum 150 mp suprafață construită desfășurată; și lucrări de închidere a balcoanelor fără extindere pe domeniul public.

Prin excepție, pentru o perioadă de maximum un an de la intrarea în vigoare a codului — deci până la 25 august 2027 — autorizația de regularizare se poate cere și pentru alte categorii de construcții, cu condiția încadrării în reglementările de urbanism aprobate la data emiterii autorizației de regularizare, a respectării cerințelor fundamentale privind calitatea în construcții, a îndeplinirii obligațiilor fiscale și a aplicării măsurilor contravenționale.

Ultimele două condiții din enumerarea de mai sus merită citite atent, pentru că apar o singură dată în tot articolul: îndeplinirea obligațiilor fiscale și aplicarea măsurilor contravenționale sunt scrise la alin. (7), adică numai pentru fereastra de un an. Alin. (2) și alin. (3), care guvernează regimul permanent al anexelor sub 150 mp, nu le enumeră printre condițiile de emitere. Citit literal — la fel ca în cazul înzecirii de la alin. (8), despre care vorbim la secțiunea 8 — pentru o anexă eligibilă permanent plata amenzii nu este scrisă ca o condiție prealabilă a emiterii autorizației. Amenda rămâne datorată separat, ca sancțiune contravențională; ce nu scrie în cod este că emiterea ar fi condiționată de ea.

Reține data de referință din condiția urbanistică, pentru că lucrează în favoarea ta: se compară cu reglementările în vigoare la data emiterii autorizației de regularizare, nu cu cele de la data când ai construit. O anexă ridicată în neconformitate cu un PUG vechi poate să se încadreze perfect în cel aprobat între timp.

Emiterea este condiționată cumulativ: condițiile din legislația de mediu, cerințele fundamentale aplicabile construcțiilor și reglementările urbanistice aplicabile trebuie îndeplinite toate. Dacă nu sunt, autoritatea locală aplică prevederile privind desființarea lucrărilor. Dacă există soluții tehnice prin care condițiile pot fi îndeplinite, îți poate impune o autorizație de construire sau de desființare parțială — practic, să demolezi partea care depășește. Separat de asta, art. 301 alin. (10) îi dă primăriei dreptul de a-ți cere lucrări de aducere la conformitate cu reglementările urbanistice și/sau cu reglementările tehnice privind calitatea în construcții, înainte de a emite autorizația.

Condiția de mediu de la art. 301 alin. (3) este cea mai puțin discutată și, pentru anumite anexe, cea care oprește dosarul înainte de orice expertiză. Codul nu o lasă la aprecierea primăriei: art. 301 alin. (4) spune că se verifică de către autoritățile competente cu protecția mediului și enumeră trei cerințe.

Prima: lucrările realizate respectă actul administrativ emis de autoritatea de mediu, dacă un astfel de act există pentru imobilul tău. A doua: autoritatea de mediu a emis clasarea notificării privind evaluarea impactului asupra mediului, iar lucrările realizate nu conduc la modificarea clasării. A treia, și cea care contează cel mai des în practică: lucrările nu intră sub incidența Legii nr. 292/2018 privind evaluarea impactului asupra mediului, a art. 28 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007 — regimul ariilor naturale protejate, adică siturile Natura 2000 — și a art. 48 și 54 din Legea apelor nr. 107/1996.

Trimiterea la Legea apelor este cea care surprinde. O magazie, un grajd sau un garaj ridicate în zona de protecție a unui curs de apă, a unui lac ori a unei captări intră sub art. 48 și 54, iar condiția de la lit. c) nu mai este îndeplinită. La fel, o anexă dintr-un sat aflat în interiorul unui sit Natura 2000. Verifică amplasamentul pe harta ariilor protejate și în raport cu apele înainte de a comanda expertizele — este singura verificare din tot dosarul care se poate face gratuit, într-o după-amiază, și care poate să îl încheie.

Vestea bună este că pentru majoritatea anexelor actul de mediu nici nu se cere. Art. 268 alin. (2) lit. b) exceptează expres lucrările de construire de anexe gospodărești de la obligația obținerii actului administrativ al autorității de mediu — dar cu o excepție scrisă chiar în text: „cu excepția celor utilizate pentru creșterea animalelor". Distincția taie exact prin lista de anexe din secțiunea 1.

Practic: o magazie, un depozit, o bucătărie de vară, un garaj, o seră sau un solar nu au nevoie de act de mediu. Un grajd, un pătul, un coteț sau un adăpost pentru animale mari — au. Iar dacă anexa ta este din a doua categorie, actul de mediu nu este o hârtie adăugată la dosar, ci o condiție de emitere a autorizației de regularizare, prin art. 301 alin. (3).

În aceeași logică, art. 267 alin. (2) lit. b) scutește lucrările de construire de anexe gospodărești de avizul pentru protecția sănătății populației. Dacă ți se cere totuși, arată textul: art. 266 alin. (4) interzice expres solicitarea de avize și acorduri care nu au temei legal și tehnic în raport cu obiectul lucrărilor de construire.

Art. 301 alin. (9) este pasul care costă cel mai mult și cel pe care oamenii îl subestimează. Verificarea respectării cerințelor fundamentale de calitate se face pe bază de expertize tehnice întocmite de experți tehnici în construcții atestați pentru fiecare domeniu: rezistență mecanică și stabilitate, securitate la incendiu, igienă, sănătate și mediu înconjurător, siguranță și accesibilitate în exploatare, protecție împotriva zgomotului, economie de energie și izolare termică.

Atenție la o nepotrivire între două articole, ușor de citit greșit. Art. 386 alin. (3) enumeră opt cerințe fundamentale — cele șase de mai sus, plus utilizarea sustenabilă a resurselor naturale și emisiile în mediul exterior al construcțiilor, ultima adăugată de cod față de Legea nr. 10/1995. Art. 301 alin. (3) cere ca autorizația de regularizare să se emită numai dacă sunt îndeplinite cerințele fundamentale prevăzute la art. 386, deci toate cele aplicabile construcției. Dar art. 301 alin. (9) numește expres doar șase cerințe pentru care se întocmesc expertize tehnice: cele două adăugate nu sunt pe lista de expertizare.

Atestarea experților se face pe domeniile din Ordinul MDLPA nr. 817/2021 — coduri distincte, deținute de obicei de oameni diferiți. Un singur expert acoperă rareori tot spectrul, așa că întrebarea practică este care dintre ele ți se cer efectiv pentru anexa ta: sfera se stabilește prin certificatul de urbanism și prin cerințele aplicabile construcției, nu de proprietar.

Verificarea respectării reglementărilor urbanistice este separată de expertize: o face structura de specialitate de la nivelul primăriei sau, în lipsa personalului calificat, un specialist cu drept de semnătură în urbanism angajat de tine.

Două reguli merită reținute înainte de a alege omul, iar prima are o sferă mai îngustă decât se citează de obicei. Art. 435 alin. (2) interzice ca expertizarea tehnică a proiectelor să fie realizată de aceeași entitate care a elaborat proiectul sau care i-a făcut verificarea tehnică — regula este scrisă pentru proiecte, nu pentru expertiza construcției deja executate, care este cea cerută aici. A doua se aplică însă direct: art. 439 alin. (1) lit. f) obligă expertul tehnic atestat să dețină o asigurare de răspundere civilă profesională valabilă pe toată durata exercitării dreptului de practică. Cere-i dovada.

• rezistență mecanică și stabilitate — expert atestat A1 (beton, beton armat, zidărie, lemn) sau A2 (structuri metalice, lemn, materiale compozite);
• securitate la incendiu — expert atestat C, Cc sau Ci (C este codul istoric din Ordinul nr. 2264/2018 și acoperă și construcțiile, și instalațiile; Ordinul MDLPA nr. 817/2021 le-a separat în Cc pentru partea de construcții și Ci pentru partea de instalații, iar o anexă cu instalație electrică, de încălzire sau de ventilare le poate cere pe amândouă);
• igienă, sănătate și mediu înconjurător — expert atestat D1;
• siguranță și accesibilitate în exploatare — expert atestat B1;
• protecție împotriva zgomotului — expert atestat F;
• economie de energie și izolare termică — expert atestat E.

Expertizele demonstrează că anexa stă în picioare și este sigură. Ele nu spun nimic despre dreptul de a fi acolo. Condiția care blochează cel mai des dosarele este cea urbanistică: retragerea față de limita de proprietate, procentul de ocupare a terenului, coeficientul de utilizare, regimul de înălțime, situarea într-o zonă protejată.

Aici intervine și dreptul comun: Codul civil cere, pentru orice construcție, o distanță minimă de 60 cm față de linia de hotar, dacă legea sau regulamentul de urbanism nu prevede altfel — iar regulamentele locale prevăd, aproape întotdeauna, retrageri mai mari. Un garaj lipit de gardul vecinului este exact tiparul care ajunge la desființare parțială.

Până în 2026, calea obișnuită de a rezolva o astfel de neconformitate era un plan urbanistic zonal croit pe parcelă. Codul a închis-o și a închis-o dur: nu pot fi inițiate și aprobate documentații de urbanism care au ca scop intrarea în legalitate a unor construcții edificate fără autorizație de construire sau care nu respectă prevederile autorizației, iar documentațiile aprobate astfel sunt nule de drept. Singura excepție privește reglementarea urbanistică a așezărilor informale.

Mai mult, inițierea cu intenție a unei asemenea documentații — de către proprietar, arhitect-șef, primar, președinte de consiliu județean sau personal de specialitate — și aprobarea ei de către consilieri constituie infracțiune, pedepsită cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă. Nu mai este o zonă gri.

Acordul vecinilor, în schimb, este cerut mult mai rar decât se crede — și aici codul lucrează în favoarea ta. Art. 261 alin. (1) impune acordul vecinilor sau al asociației de proprietari, exprimat în formă autentică, într-o singură situație: atunci când pentru realizarea lucrărilor sunt necesare măsuri de intervenție pentru punerea în siguranță a construcțiilor existente, identificate prin concluziile expertizei tehnice sau ale raportului de expertiză preliminară privind influența asupra vecinătăților. Nu pentru orice construcție de pe limita de proprietate, cum se cerea frecvent până acum.

Dacă acordul chiar îți trebuie, refuzul nu este un veto. Art. 261 alin. (3) admite refuzul numai motivat — când lucrarea este contrară legii sau când afectează imobilul vecinului fără să fie propuse soluții de remediere. Refuzul nejustificat se constată de instanța de contencios administrativ, iar hotărârea ține locul acordului la emitentul autorizației. Sarcina probei îți revine ție, potrivit alin. (5), așa că păstrează corespondența prin care ai cerut acordul.

Un alineat de avut la îndemână chiar de la prima expertiză: art. 261 alin. (7) obligă vecinii să permită accesul experților tehnici pentru analizarea stării reale a clădirilor vecine. Este exact obstacolul de care se lovește un expert A1 chemat să evalueze un garaj lipit de calcanul vecinului.

Executarea fără autorizație de construire, de desființare, de regularizare sau de modificare, ori cu nerespectarea prevederilor acestora, este contravenție și se sancționează cu amendă de la 50.000 lei la 1.000.000 lei, în raport cu gravitatea faptei și cu impactul asupra vecinătăților. Executarea în lipsa notificării prealabile ori cu nerespectarea proiectului notificat se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 50.000 lei.

Amenda de bază nu este întotdeauna singura. Art. 357 alin. (5) adaugă, peste sancțiunea de mai sus, o amendă de la 50.000 lei la 500.000 lei pentru fiecare nivel neautorizat, în cazul nerespectării autorizației de construire sau de modificare cu privire la regimul de înălțime. Un garaj peste care s-a ridicat o cameră sau o mansardă neautorizată intră direct aici, iar amenda se înmulțește cu numărul de niveluri.

Un detaliu procedural cu efect direct în buzunar: codul prevede că, în aplicarea lui, nu sunt incidente dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Codul reintroduce expres posibilitatea plății a jumătate din minimul amenzii doar pentru contravențiile din art. 144 — nu și pentru cele de la art. 357, care privesc regimul autorizării.

Nici avertismentul nu este o ieșire. Art. 357 alin. (6) permite sancționarea cu avertisment o singură dată, la prima abatere, dar numai pentru faptele de la alin. (1) lit. h), k)—o), q) și s). Executarea fără autorizație este la lit. b) și nu figurează în enumerare: pentru ea nu există nici avertisment, nici plata a jumătate din minimul amenzii.

Contravențiile se constată de personalul de specialitate al Inspectoratului de Stat în Construcții, pentru oricare dintre ele, și de compartimentele de control ale primăriilor și consiliilor județene, pentru faptele săvârșite pe raza lor. Competența autorităților locale este limitată la o parte din listă, dar în acea parte intră exact cele două fapte care ne interesează aici: executarea fără autorizație și executarea fără notificare.

Amenda nu vine singură. Art. 358 obligă organul de control care a sancționat fapta să dispună, pe lângă oprirea lucrărilor, și măsura de urmat: încadrarea lucrărilor în prevederile autorizației, obținerea unei autorizații de regularizare în condițiile art. 301 — dacă lucrările se încadrează în reglementările urbanistice aprobate și respectă cerințele fundamentale de la art. 386 — sau desființarea, dacă nu. Tot acolo este prevăzută și desființarea lucrărilor executate fără autorizație după expirarea termenului de la art. 301 alin. (7). În practică acesta este drumul pe care ajung cei mai mulți oameni la regularizare: nu din proprie inițiativă, ci printr-un proces-verbal de control.

Un caz separat merită menționat, pentru că privește un tip de garaj foarte răspândit la oraș: construcțiile executate fără autorizație pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale pot fi desființate pe cale administrativă, fără autorizație de desființare, fără sesizarea instanței și pe cheltuiala contravenientului. Acolo nu există intrare în legalitate.

Onorariile experților, ale proiectantului și ale topografului sunt negociate liber și variază mult; cere mai multe oferte. Ce este fixat prin lege sunt cotele și taxele — iar aici stă cea mai costisitoare confuzie din tot subiectul, pentru că înzecirea nu se aplică tuturor.

Cotele normale sunt două: 0,5% din valoarea fără TVA a lucrărilor, virată către Inspectoratul de Stat în Construcții (art. 352 alin. 1), și 0,1% din valoarea lucrărilor autorizate, pentru controlul statului în amenajarea teritoriului și urbanism (art. 143 alin. 4). Taxa de autorizare pentru o clădire rezidențială sau o clădire-anexă este, potrivit Codului fiscal, 0,5% din valoarea autorizată a lucrărilor, la care se adaugă taxa de certificat de urbanism stabilită de consiliul local.

Amândouă cotele au un mecanism de plată gândit pentru o construcție care urmează să se ridice, nu pentru una gata ridicată — și asta este a doua zonă în care practica primăriilor se poate așeza diferit. Art. 352 alin. (2) împarte cota de 0,5% în două: jumătate la data transmiterii către ISC a înștiințării privind începerea lucrărilor autorizate, restul până la semnarea procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor. Art. 143 alin. (6) leagă și cota de 0,1% de aceeași înștiințare de începere. La o regularizare nu există o începere a lucrărilor de anunțat, iar întârzierea la plată se penalizează cu 0,15% pe zi în ambele cazuri. Cere primăriei și inspectoratului județean, în scris, termenul de la care curge plata.

Tot art. 143, la alin. (7), prevede că aceeași cotă de 0,1% se aplică și diferențelor rezultate din regularizarea valorii lucrărilor autorizate, care se face până la data convocării recepției. Dacă valoarea declarată inițial în dosar se dovedește mai mică decât cea reală, diferența se taxează la final — un motiv în plus să declari o valoare realistă din start.

Înzecirea este scrisă la art. 301 alin. (8), iar acesta începe cu „În situația prevăzută la alin. (7)". Alin. (7) este fereastra de un an, deschisă „prin excepție de la alin. (2)" și „pentru alte categorii de construcții decât cele menționate la alin. (2)". Citit literal, multiplicatorul de zece însoțește tocmai eligibilitatea excepțională — nu regimul permanent al anexelor sub 150 mp, pentru care codul nu prevede niciun multiplicator.

Nu trata asta ca pe o certitudine: este citirea textului, iar practica primăriilor se poate așeza altfel, mai ales până la modificarea Codului fiscal. Dacă anexa ta se încadrează la alin. (2), cere primăriei în scris, odată cu certificatul de urbanism, cotele și taxele aplicabile și temeiul lor. Diferența dintre o dată și de zece ori taxa nu este o nuanță juridică, este bugetul lucrării.

Codul își numește propriile taxe la art. 313: taxa pentru emiterea autorizației de construire, de regularizare sau de desființare se calculează potrivit art. 474 din Codul fiscal, iar la ea se adaugă taxa de timbru de arhitectură, în condițiile Legii nr. 35/1994. Pentru lucrările făcute pe procedura simplificată a notificării se înjumătățesc amândouă: taxa de autorizare este jumătate din cea din Codul fiscal (art. 313 alin. 4), iar cota de 0,1% pentru controlul statului este și ea jumătate (art. 143 alin. 5).

Un avertisment de calendar: pentru aplicarea art. 301 alin. (8), codul obligă Ministerul Finanțelor să inițieze modificarea Codului fiscal în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a codului. Până când modificarea este publicată, modul concret de calcul al taxei înzecite poate diferi de la o primărie la alta — cere-l în scris, odată cu certificatul de urbanism, înainte să angajezi cheltuieli.

Separat de taxe, art. 301 alin. (11) majorează cu 100% impozitul pe clădiri pentru construcțiile care nu erau regularizate la data intrării în vigoare a codului, de la data constatării situației de către primărie și până la obținerea autorizației de regularizare sau până la desființare. Legea spune explicit că plata impozitului nu produce efecte privind regularizarea construcției și nu înlătură sancțiunile de disciplină în construcții — „plătesc impozit pe ea de zece ani" nu a legalizat niciodată nimic, iar acum textul o scrie negru pe alb.

Merită să știi acest lucru înainte să te bazezi pe el, pentru că circulă mult ca sfat. Regulamentul de recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară, aprobat prin Ordinul ANCPI nr. 600/2023, împarte la art. 89 alin. (1) construcțiile în trei situații, după cum au fost edificate: lit. a) cele ridicate după 1 august 2001 cu autorizație, care se înscriu pe certificatul de atestare confirmând că edificarea s-a făcut conform autorizației și că există proces-verbal de recepție; lit. b) cele ridicate după 1 august 2001 fără autorizație, „iar împlinirea termenului de prescripție prevăzut la art. 31 din Legea nr. 50/1991 nu mai permite aplicarea sancțiunilor", care se înscriu pe un certificat de atestare emis în baza unei expertize tehnice; și lit. c) cele ridicate înainte de 1 august 2001, care se înscriu fie pe autorizație, fie, în lipsa ei, pe certificatul de atestare fiscală cuprinzând suprafața reală a construcției și a terenului aferent, plus documentația cadastrală.

Textul introductiv al art. 89 alin. (1) este cel care contează pentru ce urmează: el spune că dreptul de proprietate asupra construcțiilor se înscrie „în condițiile art. 37 alin. (1)—(2) din Legea nr. 7/1996, art. 37 alin. (6) din Legea nr. 50/1991". Prin urmare, întreaga construcție juridică a articolului stă pe două legi, iar una dintre ele nu mai există.

Legea nr. 50/1991 este abrogată în întregime de la 25 august 2026, iar codul prevede că trimiterile din alte acte normative la dispoziții abrogate prin el se consideră făcute la cod. În cod, art. 280 alin. (8) spune că lucrările executate fără autorizație de construire sau cu nerespectarea ei nu pot fi recepționate, iar art. 301 face din autorizația de regularizare calea dedicată.

Esențial este că noul cod nu preia niciun termen de prescripție care să stingă fapta, iar aici trebuie citit cu atenție, pentru că se citează des greșit. Termenul de 10 ani de la art. 357 alin. (11) nu este unul general: el privește exclusiv acțiunea de la alin. (10), adică situația de la art. 358 alin. (3), în care cel deja sancționat contravențional nu s-a conformat măsurilor din procesul-verbal. Acțiunea în desființare de la art. 301 alin. (13) nu are termen. Mai mult, pentru contravențiile de la art. 357 codul nu prevede niciun termen de prescripție a constatării faptei, iar Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, care ar fi dat unul, este expres înlăturată prin art. 581 alin. (3). Singurul termen de prescripție a constatării unei contravenții din tot codul, cel de 5 ani de la art. 571 alin. (2), privește contravențiile de la art. 570, nu pe cele de la art. 357. Practic, nu mai există momentul în care fapta „se prescrie" și construcția devine intabulabilă prin trecerea timpului.

La data acestui ghid, ANCPI nu a republicat art. 89 corelat cu noul cod. Poziția noastră este că lit. b) nu mai poate fi folosită, și o susținem pe patru temeiuri, nu pe impresie. Întâi, condiția însăși de aplicare a lit. b) — împlinirea prescripției din art. 31 din Legea nr. 50/1991 — nu mai are obiect: legea e abrogată, art. 583 alin. (3) redirecționează trimiterea către cod, iar codul nu conține un termen echivalent, așa cum am arătat mai sus. Al doilea, formularul însuși o spune: certificatul de atestare pentru construcțiile fără autorizație este anexa nr. 29 la regulament, iar rubrica lui finală arată că se eliberează „în condițiile art. 37 alin. (6) din Legea nr. 50/1991" — singurul temei pe care îl invocă este un text abrogat. Al treilea, un regulament aprobat prin ordin nu poate adăuga la lege, iar cealaltă cale pe care art. 89 o deschide, lit. a), cere proces-verbal de recepție, exact ce art. 280 alin. (8) din cod interzice pentru lucrările neautorizate. Al patrulea, o intabulare pe lit. b) ar goli de conținut art. 301, creat anume pentru aceste construcții.

Un contraargument există și e corect să îl știi. Anexa nr. 1 la cod, cea a definițiilor, descrie „construcția existentă" ca fiind construcția pentru care a fost admisă recepția la terminarea lucrărilor sau construcția care a fost înscrisă în cartea funciară ca urmare a îndeplinirii termenelor de prescripție. Codul recunoaște deci că există construcții intabulate pe acest drum. Citirea noastră este că formularea privește stocul deja înscris, sau deja certificat, până la 25 august 2026, nu o poartă care rămâne deschisă, tocmai pentru că niciun termen de prescripție nu mai curge după această dată. Este însă motivul în plus pentru care nu trebuie să pornești la drum fără un punct de vedere scris.

La 22 septembrie 2026, Ministerul Dezvoltării a publicat clarificări privind aplicarea codului care merg în aceeași direcție. Construcțiile ridicate înainte de 1 august 2001 se intabulează în continuare pe Legea nr. 7/1996, cu certificat de atestare fiscală. Certificatele de atestare deja emise pe art. 37 alin. (6) teza finală din Legea nr. 50/1991 înainte de 25 august 2026 rămân bune pentru înscrierea în cartea funciară. Solicitările noi, formulate după 25 august 2026, urmează autorizația de regularizare din art. 301. Clarificările nu sunt act normativ și nu modifică Regulamentul ANCPI, dar sunt poziția scrisă a ministerului care a inițiat codul, deci merită invocate.

Există însă un termen legal pe care merită să îl urmărești, pentru că el este cel care ar trebui să închidă discuția. Art. 583 alin. (4) obligă toate autoritățile și entitățile emitente de avize, acorduri și autorizații din domeniul urbanismului și construcțiilor care au norme și proceduri emise în raport cu Legea nr. 350/2001, cu Legea nr. 50/1991 și cu Legea nr. 10/1995 să își actualizeze procedurile conform codului, în termen de 120 de zile de la publicarea acestuia în Monitorul Oficial. Codul a fost publicat la 10 august 2026, deci termenul se împlinește în jurul datei de 8 decembrie 2026, iar Regulamentul ANCPI nr. 600/2023 este exact un asemenea act. În paralel, art. 578 alin. (1) dă autorităților administrației publice centrale și locale termen până la 31 decembrie 2026 să își revizuiască regulamentele de organizare și funcționare și procedurile operaționale. Până la aceste date, diferențele de practică între birouri sunt de așteptat; după ele, un birou care încă aplică lit. b) în forma veche o face fără un temei actualizat.

Ce înseamnă practic: tratează autorizația de regularizare drept singurul traseu pentru o construcție fără autorizație ridicată după 1 august 2001 și nu comanda o expertiză „pentru lit. b)". Dacă un birou de cadastru îți spune altceva, cere-i punctul de vedere în scris înainte să plătești — este singurul document care te apără dacă înscrierea este contestată ulterior.

După împlinirea termenului de un an, autoritățile administrației publice locale pot proceda la desființarea lucrărilor neautorizate cu recuperarea cheltuielilor sau, după caz, au obligația de a cere instanței competente desființarea construcțiilor care nu au obținut autorizația de regularizare. Cererea se formulează de primar, în numele unității administrativ-teritoriale, în termen de 30 de zile de la expirarea termenului.

Instanța soluționează cauza cu citarea proprietarului și a autorității locale și dispune, după caz, desființarea totală sau parțială a construcției ori măsuri de aducere la starea anterioară. Hotărârea de desființare este titlu executoriu și se comunică de îndată organelor de executare ale primăriei, care demolează pe cheltuiala contravenientului, în baza unei proceduri simplificate.

Există și o ieșire pe care puțini o iau în calcul, pentru că o cred mai scumpă decât este: demolarea din proprie inițiativă. Art. 302 alin. (5) prevede că desființarea anexelor gospodărești sau a construcțiilor exterioare locuințelor unifamiliale, amplasate în afara zonelor construite protejate, se realizează în baza procedurii simplificate a notificării — deci fără autorizație de desființare. Pentru o anexă mică, aflată clar în neconformitate urbanistică, drumul acesta costă de regulă mai puțin decât șase expertize urmate de un refuz și de o demolare dispusă de instanță pe cheltuiala ta.

În paralel, anexa rămâne în afara cărții funciare. Practic, nu poate fi vândută separat, nu poate fi ipotecată, nu intră în masa succesorală ca bun individualizat și nu poate fi despăgubită la valoarea reală în caz de expropriere sau de dezastru. Costul inacțiunii nu este doar amenda.